Review 7 Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti: (1) acordare abuziva de note fara examinare, (2) studenti simultan cadre didactice auto-predandu-si cursuri in vederea absolvirii


Acest caz se refera la doua situatii de incalcare a eticii si conduitei academice, avand si consecinte legale, la Facultatea de Stiinte Economice (FSE) din Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti (UPG).

Prima vizeaza acordarea abuziva de note de catre decanul FSE, Prof Ion Iarca, la discipline unde nu este titular. A doua arata existenta unor studenti care sunt in acelasi timp si cadre didactice, predand si examinand grupele de studenti din care fac parte.

La 1 Mai 2012, Prof Florin Oprea demisioneaza din Senatul UPG, citand apararea infractiunii penale si secretizarea raportului comisiei de analiza de catre Senatul UPG. Ambele situatii sunt aduse la cunostinta Ministerului Educatiei prin sesizarea facuta in 12 Mai 2012 de Prof Oprea. Ministerul nu a oferit inca un raspuns, desi termenele legale au fost depasite.

Firma de avocatura Tuca-Zbarcea a oferit o analiza legala in baza sesizarii facute de Prof Oprea. Recenziile au fost oferite de catre avocatul Florentin Tuca, profesorul Florin Oprea si profesorul Florin Irimie.

Le multumim celor trei si avocatilor firmei Tuca-Zbarcea pentru ajutor si generozitate.

(1) Acordare abuziva de note, Prof Ion Iarca

In 2007, Prof Ion Iarca, decanul FSE din cadrul UPG Ploiesti, schimba notele unui numar de 3 studenti ai facultatii, dupa ce acestia picasera examenul la disciplina Profesorului Catalin Popescu, decanul Iarca nefiind titularul de curs. Titularul de curs, Prof Popescu, nu a sustinut nici o sesiune de reexaminare la care cei 3 studenti sa fie prezenti. In 2008, cei 3 studenti obtin diploma de licenta.

Prof Popescu sesizeaza pe 3 Martie 2012 senatul UPG in legatura cu aceste evenimente. Comisia de investigare isi prezinta raportul pe 19 Aprilie 2012, iar Consiliul de Administratie al UPG ia masura “suspendarii, pe o perioada determinata de timp, a dreptului de inscriere la un concurs pentru ocuparea unei functii didactice superioare ori a unei functii de conducere, de indrumare si de control, ca membru in comisii de doctorat, de master sau de licenta” pentru Prof Ion Iarca. Propunerea pentru desfacerea disciplinara a contractului de munca si a sesizarii organelor de urmarire penala este respinsa.

Ministerul Educatiei nu a luat nici o masura in vederea retragerii diplomelor celor trei studenti implicati si nu a oferit vreun raspuns sesizarii facute in legatura cu acest caz de catre Prof Florin Oprea, UPG.

Prof Ion Iarca a fost implicat anul acesta intr-un alt caz de frauda privind disparitia unor bani din taxele studentilor, pentru care a fost demis.

Recenzii (1)

Prof Florin Oprea, Romania
Prof Florin Oprea (web)
Departamentul Ingineria Prelucrarii Petrolului si Protectia Mediului,
Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti, Romania
 . . .  Este evident ca decanul nu a avut nici cea mai mica retinere morala. Sunt absolut convins ca din aceasta afacere s-au obtinut foloase necuvenite. Asa cum am sustinut in sedinta  . . .
Q1. Conduita. In ce masura se conformeaza acesta conduita normelor etice si prevederilor legale, dupa cunostinta dumneavoastra?

Cazul prezentat se refera la interventia unui decan, conducator al unei facultati, intr-o situatie care este apanajul exclusiv al unui titular de disciplina.

Decanul a intervenit, a acordat si apoi a trecut in catalog note care nu au fost obtinute respectand regulamentul universitatii. Aceste note de trecere au permis acelor studenti sa se prezinte la examenul de licenta la care in conditii normale nu ar fi avut acces. Colegii lor, care au respectat toate etapele de sustinere a examenelor de an si apoi au obtinut licenta, sunt clar dezavantajati de aceasta ocolire a regulamentelor. Interventia este cu atat mai mult de condamnat cu cat este efectuata de cel care se presupune ca vegheaza la respectarea regulamentelor.

In ceea ce priveste normele etice este evident ca decanul nu a avut nici cea mai mica retinere morala in aceasta actiune. Imi este clar ca daca aspectele legale, clare, cunoscute, au fost incalcate, considerentele etice nu au nici o valoare in ochii decanului. Sunt absolut convins ca din aceasta afacere s-au obtinut foloase necuvenite (de orice fel ar fi ele) si ca nu exista nici un alt fel de motive care sa faca o persoana investita cu raspunderea de decan sa actioneze in asa fel. In actiune au fost angrenate si secretarele, fara de care trecerea in catalog a unei note de oricine altcineva decat titularul ar fi imposibila.

Din postura de membru al senatului am solicitat presedintelui Senatului raportul comisiei dar am fost refuzat. In acel moment mi-am dat demisia din senat si am decis sa prezint cazul Ministerului care ar fi putut avea acces la orice material.

Q2. Zona gri. Exista elemente controversate, care nu pot fi calificate in mod clar ca fiind abateri sau ilegale?

In acest caz conducerea universitatii, sfatuita de juristul universitatii, a sustinut ca nu poate actiona in justitie deoarece fapta nu este interzisa expres de catre regulamentele universitatii. Este o interpretare curioasa a legii din moment ce regulamentele stipuleaza clar ca numai titularul are dreptul sa treaca notele in catalog. Exceptiile de aceasta regula nu pot fi invocate deoarece la data sustinerii restantelor si reexaminarilor titularul a fost prezent in universitate, nu a solicitat numirea nici unei comisii (formata din 3 persoane).

Se pune totusi o intrebare: de ce titularul disciplinei, prof. Catalin Popescu, membru al tuturor comisiilor de examen licenta, nu a vazut ca cei trei studenti au fost admisi la acest examen. Absenta acestuia in momentele sustinerii licentei de catre toti cei trei studenti este greu de sustinut.

Q3. Semnificatie. In opinia dumneavoastra, care ar fi trebuit sa fie consecintele acestor fapte si cum ar trebui sa fie privite de colegi si de public? [puteti avea in vedere proceduri, consecinte, actiune disciplinara sau legala, impact public si la nivel local, etc.]

Este logic sa ne putem astepta ca regulamentele au fost incalcate si in alte situatii, similare sau nu, si ca probabil multe diplome de absolvire pot fi afectate de acestea. Aceste cazuri exista si au fost facute cunoscute comunitatii academice. Este inadmisibil din punct de vedere al eticii universitare si din punct de vedere al societatii care primeste asa zisi specialisti care de fapt nu au calificarea necesara.

Diploma de economist de la UPG este puternic afectata, prestigiul facultatii este afectat. Decizia Senatului si a Consiliului de Administratie de a musamaliza acest caz, fara a lua masura anularii diplomelor obtinute ilegal, poate deschide calea si altor abuzuri. Din pacate acestea exista si multe dintre ele sunt legate de fostul decan al Facultatii de Studii Economice.

Este nedrept fata de studentii onesti care au inteles ca numai muncind si respectand regulamentele obtin o diploma acoperita de cunostintele acumulate. Dezvaluirea unui asemenea caz va crea frustrare in randul acestora si nu este imposibil ca multi din cei care vor o diploma cu orice pret sa incerce sa faca la fel.

Asa cum am sustinut in sedinta senatului ar fi trebuit luata hotararea de a pedepsi exemplar persoanele implicate in acest caz, luandu-se masuri atat asupra decanului cat si asupra secretarelor: desfacerea contractului de munca, sesizarea organelor penale, anularea diplomelor abuziv acordate, popularizarea in randul comunitatii academice a cazului, si, nu in ultimul rand ar fi trebuit sa se ceara scuze publicului, comunitatii pentru aceste fapte. Acestea ar fi aratat ca Universitatea este profund atasata valorilor eticii academice, ca nu tolereaza incalcarea regulamentelor si ca este interesata ca diplomele eliberate sa fie acoperite in cunostinte si capabilitati cerute fiecarei specializari.

Avocat Florentin Tuca
Avocat Florentin Tuca (web)
Tuca-Zbarcea & Asociatii,
European Managing Partner of the Year,
2012 The Lawyer European Awards
 . . .  Indiferent de natura abaterii (disciplinară sau disciplinară şi penală), comportamentul decanului nu se conformează normelor etice şi prevederilor legale. Indiferent de nivelul de răspundere al decanului, acţiunile acestuia reprezintă o  . . .
Q1. Conduita. In ce masura se conformeaza acesta conduita normelor etice si prevederilor legale, dupa cunostinta dumneavoastra?

Nivelul de conformitate al acţiunilor decanului cu prevederile etice şi legale depinde de existenţa unei reevaluări a celor trei studenţi, indiferent dacă aceasta se conformează sau nu cu prevederile legale aplicabile.

Astfel, dacă cei trei studenţi au fost reevaluaţi fără respectarea prevederilor legale aplicabile, ar fi aplicabilă doar o acţiune disciplinară.

Dacă cei trei studenţi nu au fost reevaluaţi deloc, ar fi aplicabilă şi acţiunea penală.

În primul caz, conform Regulamentul privind Activitatea Studenţilor în Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti din 22 iunie 2004 (Regulamentul privind Activitatea Studenţilor), reevaluarea ar trebui să fie efectuată numai după consultarea profesorului titular / cu normă întreagă al disciplinei în cauză, fără să fie necesar ca această reevaluare să fie afişată pe avizier, precum în cazul primei evaluări.

Prin urmare, pentru a stabili dacă decanul a încălcat legislaţia cu privire la acordarea notelor, trebuie să fie luate în considerare următoarele trei ipoteze: dacă (i) formatul şi condiţiile reevaluării nu au fost respectate în totalitate, respectiv dacă nu a fost obţinută aprobarea profesorului cu normă întreagă / titular, în care caz ar putea atrage sancţiunile disciplinare pentru persoana responsabilă; dacă (ii) formatul şi condiţiile reevaluării au fost respectate în totalitate, dar reevaluarea studenţilor nu a fost efectuată de către profesorul cu normă întreagă / titular al modulului. Un astfel de caz ar constitui încălcarea Regulamentului privind Activitatea Studenţilor în Universitate, care poate duce la sancţiuni disciplinare şi chiar la anularea notelor ca urmare a abaterii în procesul de evaluare; dacă (iii) toate condiţiile de reevaluare au fost respectate în totalitate şi profesorul cu normă întreagă / titular a acordat note de trecere celor trei studenţi. În acest caz, este doar o chestiune de a prezenta dovezi privind faptul că profesorul cu normă întreagă / titular al modulului i-a evaluat pe cei trei studenţi, că acesta le-a acorda note de trecere, că acesta nu a trecut notele în catalog şi că a investit decanul cu puterea de a acţiona în consecinţă (de a trece notele în catalog).

În ultimul caz, abaterea ar putea fi de natură penală. Astfel, dacă nota de trecere a fost acordată fără organizarea unei reevaluări (chiar şi una neregulamentară), decanul este pasibil de (i) fals material în înscrisuri oficiale (actul de falsificare a unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a semnăturilor sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice), contravenţie reglementată de Codul Penal al României în Art. 288, dacă acesta a falsificat nota sau de (ii) fals intelectual (actul de falsificare unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări), reglementat de Codul Penal al României în Art. 289, dacă acesta a trecut pur şi simplu nota în catalog fără a modifica o notă preexistentă.

În concluzie, indiferent de natura abaterii (disciplinară sau disciplinară şi penală), comportamentul decanului nu se conformează normelor etice şi prevederilor legale. Severitatea neconformităţii depinde în principal de existenţa unei reevaluări a celor trei studenţi şi de măsura în care această reevaluare se conformează prevederilor legale aplicabile.

Q2. Zona gri. Exista elemente controversate, care nu pot fi calificate in mod clar ca fiind abateri sau ilegale?

Indiferent de nivelul de răspundere al decanului, acţiunile acestuia reprezintă o încălcare clară cel puţin a Regulamentului privind Activitatea Studenţilor în Universitate. Astfel, toate elementele controversate pot fi în acest caz clasificate ca abateri sau ilegalităţi.

Q3. Semnificatie. In opinia dumneavoastra, care ar fi trebuit sa fie consecintele acestor fapte si cum ar trebui sa fie privite de colegi si de public? [puteti avea in vedere proceduri, consecinte, actiune disciplinara sau legala, impact public si la nivel local, etc.]

Din punct de vedere al răspunderii disciplinare, sancţiunile aplicabile sunt cele stipulate de legea în vigoare la momentul comiterii faptei, adică la data la care au fost acordate notele printr-o procedură ilegală. Astfel de sancţiuni includ (i) observaţie scrisă, (ii) avertisment(iii) diminuarea salariului de bază, (iv) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control, (v) destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ, (vi) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Este important să se menţioneze că acţiunea disciplinară poate fi luată numai cât timp persoana este angajată şi este limitată de termenul de prescripţie de 6 luni de la data săvârşirii.

Din punct de vedere al răspunderii penale, sancţiunile aplicabile ar putea include pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, în funcţie de individualizarea sancţiunii.

Indiferent de cele de mai sus, conform prevederilor Legii nr 1/2011 privind educaţia naţională, rectorul poate săanuleze, cu aprobarea prealabilă a senatului universităţii, certificatul sau licenţa universitară atunci când aceasta a fost acordată prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului eticii academice. Drept urmare, în cazul în care se demonstrează că licenţele celor trei studenţi au fost obţinute prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului eticii academice, rectorul va anula aceste licenţe. În cazul în care o persoană ce a observat caracterul fraudulos al emiterii diplomelor înştiinţează rectorul, iar acesta nu răspunde sau nu acţionează, poate avea loc acţionarea în justiţie în faţa instanţei de contencios administrativ, în baza Legii nr. 554/2004.

Dacă astfel de consecinţe ar fi rezultat din acţiunile decanului, colegii aflaţi în aceeaşi situaţie ar fi mai descurajaţi în a adopta o conduită similară.

De asemenea, pentru a evalua corect dacă impactul public creşte pe măsură ce creşte numărul de probleme, este dezirabilă stabilirea măsurii în care sensibilitatea şi interesul public sunt influenţate de deciziile proaste ale sistemului educaţional şi academic. Este cunoscut, în general, faptul că scopul unei sancţiuni, indiferent de natura sa penală sau nepenală, este nu doar acela de a disciplina o persoană, ci şi de a acţiona ca exemplu pentru cei care s-ar putea afla, la un moment dat, în aceeaşi situaţie.  În cazul de aici, prin sancţionarea abaterii, publicul larg va avea probabil o percepţie mai bună a sistemului academic şi a celui legal din România, iar publicul limitat compus din profesori din întreaga ţară vor acţiona într-un mod mai conştient, depunând toate eforturile de a se conforma normelor ce reglementează profesia lor.

În privinţa scrisorii trimise Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, datată în Mai 2012, având în vedere faptul că nu s-a trimis niciun răspuns persoanei ce a depus cererea, se putea efectua o acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ, în baza Legii nr. 554/2004, dar numai în intervalul de timp legal.

Prof Florin Irimie, Romania
Prof Florin Irimie (web)
Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica,
Universitatea “Babes Bolyai”, Romania
 . . .  Faptele prezentate sunt in contradictie flagranta cu normele etice, iar tolerandu-le se promoveaza un precedent periculos. Este evidenta incalcarea de catre decan a unor norme etice si legale, neformale dar  . . .
Q1. Conduita. In ce masura se conformeaza acesta conduita normelor etice si prevederilor legale, dupa cunostinta dumneavoastra?

Faptele prezentate sunt in contradictie flagranta cu normele etice, iar tolerandu-le se promoveaza un precedent periculos.

Este evidenta încălcarea de către decan a unor norme etice si legale, neformale dar si formale. Aceste norme atesta ca titularul de disciplina este cel care evaluează pregătirea studentului la acea disciplina, cu excepția unor situații de indisponibilitate fizica sau de contestații ale evaluării, când se impune prezenta unei comisii.

Necunoașterea acestor norme de către decan, l-ar pune in incompatibilitate cu poziția sa. De aceea trebuie reținut doar aspectul intenționat al faptei.

Q2. Zona gri. Exista elemente controversate, care nu pot fi calificate in mod clar ca fiind abateri sau ilegale?

Fara a diminua claritatea ilicitului faptei savarsite, ramane un semn de intrebare referitor la tardivitatea interventiei titularului de disciplina. Se poate suspecta utilizarea „demascarii” faptei ca mijloc de santaj.

Q3. Semnificatie. In opinia dumneavoastra, care ar fi trebuit sa fie consecintele acestor fapte si cum ar trebui sa fie privite de colegi si de public? [puteti avea in vedere proceduri, consecinte, actiune disciplinara sau legala, impact public si la nivel local, etc.]

Consecințele sunt extrem de dăunătoare. Atat cadrele didactice cat si publicul larg trebuie informate despre aceste incalcari. Urmarile si consecintele includ:

- Prestigiul universității este afectat, pentru ca un astfel de act se poate constitui intr-un precedent de neacceptat in lumea candidaților onești.
- Neîncredere in conducerea facultății si universității care trebuie sa vegheze la respectarea normelor legale.
- S-a creat o situație extrem de inechitabilă, intre studenții beneficiari ai actului de notare ilicita si masa de studenți care și-au muncit notele.

Dat fiind caracterul intenționat al acțiunii ilicite,

- In măsura in care nu a fost depășit termenul de prescripție, autorul fatei trebuie acționat in judecată. Senatul ar trebui sa sancționeze administrativ pe toți cei care au știut si nu au anunțat.
- Cazul trebuie prezentat in universitate impreuna cu masurile luate.

(2) Studenti care predau grupelor din care fac parte

Al doilea caz, tot la FSE, se refera la doua studente care sunt in acelasi timp si cadre didactice. Efectiv, acestea predau cursuri si evalueaza inclusiv la grupele din care fac parte. Pe langa aspectul neetic, desi ele sunt licentiate in inginerie, cursurile pe care le predau sunt de economie si management. Acest aspect contravine legii si regulamentului.

Dr Mihaela Ciopi Oprea a fost (2011) atat titulara disciplinei Managementul Calitatii, cat si studenta grupei 5740D – ID; Pregatirea de baza a D-nei Oprea este mecanica.

Dr Mihaela Madalina Albu a fost atat titulara disciplinei Management Strategic, cat si studenta aceleasi grupe, 5740D – ID. Pregatirea de baza a D-nei Albu este foraj-extractie.

Acelasi decan ca in cazul anterior, Prof Ion Iarca, sustine intr-un raspuns adresat Prof Oprea (semnatarul unei sesizarii initiale) ca ambele studente au absolvit un curs postuniversitar la distanta in “Managementul Petrolului”. Pe de alta parte, acel curs nu este acreditat de catre Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS).

Recenzii (2)

Prof Florin Oprea, Romania
Prof Florin Oprea (web)
Departamentul Ingineria Prelucrarii Petrolului si Protectia Mediului,
Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti, Romania
 . . .  Cazul de fata este extrem de clar: doua cadre didactice care predau niste discipline (unul din ele este titular la patru discipline legate de management) ale unei specializari economice nu  . . .
Q1. Conduita. In ce masura se conformeaza acesta conduita normelor etice si prevederilor legale, dupa cunostinta dumneavoastra?

Am cunostinta de cazuri in care un salariat al unei universitati studiaza intr-una din facultatile universitatii. Nu sunt atat de naiv sa cred ca participarea la activitatile didactice, sustinerea examenelor este similara cu a celorlalti studenti. Dar acestea sunt greu de dovedit. Vina principala apartine conducerii universitatii care nu a interzis din start aceste cazuri. Era vorba de studii la zi, era practic imposibil ca din punct de vedere al timpului un om sa acopere corespunzator postul pentru care era platit si sa si studieze. Sunt zeci de cazuri de secretare, tehnicieni, diversi alti salariati care au studiat in acest fel, unii dintre ei ajungand apoi chiar cadre didactice.

Cazul de fata este insa extrem de clar: doua cadre didactice care predau niste discipline (unul din ele este titular la patru discipline legate de management) ale unei specializari economice nu au nici un fel de pregatire de baza de specialitate. Ambele sunt ingineri, una din ele absolvind o facultate chiar din pozitia de salariat al universitatii. Nici domeniul in care si-au sustinut teza de doctorat nu este cel economic. Sunt absolvente ale unui curs postuniversitar, absolvit chiar in facultatea unde sunt cadre didactice. Cum l-au absolvit sustinand examene cu colegii de catedra este usor de inteles. Totusi, nu era de ajuns: ca si alte doua colege au decis sa urmeze chiar facultatea in specializarea in care sunt cadre didactice cu grad de lector (deci sustin cursuri). Si au ales calea usoara a invatamantului la distanta (eu il numesc “la distanta de invatamant”). La aceasta specializare sunt discipline la care titular sunt chiar aceste cadre didactice. Se pune intrebarea: din moment ce predai o disciplina se presupune ca detii calificarea de a o face. Atunci de ce mai este nevoie de a studia chiar disciplina unde predai?

Conducerea facultatii (decan Iarca) a permis acest lucru care, dupa parerea mea este ilegal si profund imoral. Practic se instituie o noua forma de studiu in domeniul academic: calificare la locul de munca.

Incercarile ulterioare ale fostului decan Iarca de a justifica legalitatea prezentei celor doua cadre didactice au fost de asemenea ilegale: regulamentul universitatii referitor la echivalarea unor examene a fost incalcat.

Se pune de asemenea intrebarea referitoare la obtinerea acreditarii acordate de catre ARACIS. Fie s-au prezentat date false, fie auditorii nu si-au facut datoria. Cred ca ar fi de interes ca aceasta specializare sa fie reevaluata din perspectiva acreditarii programului de studii de catre ARACIS.

Un alt aspect este cel referitor la atitudinea colegilor de grupa ai celor doua cadre didactice. Pentru mine este clar ca acestia au avut o atitudine complice care bineinteles ca nu s-a lasat nerecompensata (in dulcea traditie romaneasca a “descurcatului”).

Q2. Zona gri. Exista elemente controversate, care nu pot fi calificate in mod clar ca fiind abateri sau ilegale?

Dupa parerea mea cazul este clar si nu am nici un fel de dubiu. Nu poate exista nici un fel de controversa asupra dublei calitati de student si de cadru didactic care isi preda cunostintele de specialitate.

Q3. Semnificatie. In opinia dumneavoastra, care ar fi trebuit sa fie consecintele acestor fapte si cum ar trebui sa fie privite de colegi si de public? [puteti avea in vedere proceduri, consecinte, actiune disciplinara sau legala, impact public si la nivel local, etc.]

Dupa parerea mea cazul are urmatoarele aspecte pe deplin dovedite:

- cele doua cadre didactice nu au calificarea ceruta pentru predarea disciplinelor unde sunt titulare;
- diplomele pe care eventual le-ar obtine la finalizare sunt farse sinistre;
- la eventuala absolvire, printr-un procedeu ascuns si incorect, cadrele didactice respective ar capata o specializare pe care au profesat-o fara nici un drept legal;

Din punct de vedere al urmarilor este clar ca prin absolvire calitatea procesului de invatamant la specializarea respectiva nu are cum sa se imbunatateasca.

Acceptarea unor astfel de fapte ar avea consecinte nefaste asupra acelor colegi care s-au pregatit in domeniul predat si care ar trebui sa se simta frustrati. Nu am nici un dubiu ca nu a fost cazul deoarece nimeni dintre acesti colegi nu s-a sesizat. Este demn de semnalat ca dna. Oprea Mateescu Mihaela aspira acum la postul de conducator de departament pentru care candideaza (http://www.upg-ploiesti.ro/noutati/172/alegeri_upg.html).

In ceea ce priveste aspectele legale consider ca ar trebui ca conducerea universitatii sa invalideze toate diplomele obtinute in acest fel. S-ar da un semnal clar ca NU se MAI tolereaza astfel de situatii.

Avocat Florentin Tuca
Avocat Florentin Tuca (web)
Tuca-Zbarcea & Asociatii,
European Managing Partner of the Year,
2012 The Lawyer European Awards
 . . .  Conform prevederilor Legii nr. 128/1997 cu privire la statutul corpului didactic [...] pentru a detine functia de lector universitar, este necesar ca persoana sa detina titlul de doctor sau sa  . . .
Q1. Conduita. In ce masura se conformeaza acesta conduita normelor etice si prevederilor legale, dupa cunostinta dumneavoastra?

Conform prevederilor Legii nr. 128/1997 cu privire la statutul corpului didactic („Legea privind Statutul Personalului Didactic”) în forma aflată în vigoare în 2010-2011, pentru a deţine funcţia de lector universitar, este necesar ca persoana să deţină titlul de doctor sau să fie doctorand în domeniul de ştiinţă relevant funcţiei sau într-un domeniu de ştiinţă înrudit.

În acest caz, profesorii în cauză, pe durata anului academic 2010-2011, (i) au fost licenţiaţi la o institutuţie de învăţământ superior, (ii) au fost doctori în mecanică, respectiv în foraj de extracţie şi (iii) au deţinut un titlu academic emis în cadrul cursurilor post-universitare specializate.

Presupunând îndeplinirea celorlalte condiţii impuse de lege (ca de exemplu cetăţenia sau vechimea), rămâne problema demonstrării asemănării dintre domeniile de specialitate ale profesorilor şi domeniul aferent funcţiei. Dacă se demonstrează contrariul, este rezonabilă prezumţia că nu au fost îndeplinite condiţiile pentru deţinerea funcţiei respective.

Este un punct cu privire la care s-ar putea invoca răspunderea şi persoanelor ce au aprobat predarea modulului de către profesori care nu aveau acest drept.

Lipsa calificării profesionale necesare pentru ocuparea funcţiei de lector universitar atrage o altă problemă, mai exact aceea a lipsei licenţei şi acreditării în privinţa specializării în domeniul de gestionare a petrolului.

Din acest punct de vedere, conform Metodologiei de Evaluare Externă, standardele, standardele de referinţă şi lista indicatorilor de performanţă ai Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior („Metodologia de Evaluare Externă”) este necesar ca profesorul cu normă întreagă / titular să fie doctor sau doctorand în domeniul de ştiinţă relevant funcţiei deţinute. Similar, pentru a obţine acreditarea, institutuţia de învăţământ superior trebuie să demonstreze că profesorii cu normă întreagă / titulari au elaborat cursuri şi alte lucrări scrise necesare procesului educaţional. Cei doi profesori care nu au respectat prevederile mai sus menţionate ar putea face obiectul acţiunii disciplinare.

Q2. Zona gri. Exista elemente controversate, care nu pot fi calificate in mod clar ca fiind abateri sau ilegale?

În situaţia privind posibilitatea de a menţine simultan poziţia de profesor şi cea de student în acelaşi grup în care predau, legea nu indică foarte clar o incompatibilitate specifică sau o sancţiune a incidentului. Acest tip de interdicţie ar trebui să să fie căutat mai degrabă în regulamentele şi principiile de etică decât în actele normative. În acest scop, Codul de Etică al Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti („Codul de Etică Universitară”) consideră inacceptabilă evaluarea studenţilor pe baza altor criterii decât performanţa. În baza acestor afirmaţii, este rezonabilă prezumţia că, atunci când o persoană îşi evaluează propria performanţă, aceasta nu se poate baza integral pe criteriul performanţei, ci evaluarea va atrage conotaţii părtinitoare.

Trebuie să se menţioneze şi că, în conformitate cu prevederile Codului de Etică Universitară, conflictul de interese se sancţionează. Drept urmare, se interzice membrilor universităţii să practice favoritismul, nepotismul, standardele duble în evaluare sau actele de persecuţie sau răzbunare. Sunt de evitat cazurile în care un profesor efectuează evaluarea performanţelor rudelor de gradul întâi sau al doilea sau a oricăror altor persoane cu care acesta sau aceasta are relaţii personale care ar putea influenţa comportamentul său academic. De asemenea, sunt de evitat situaţiile în care persoanele ce deţin poziţii multiple în universitate iau decizii care ar putea fi părtinitoare.

Nerespectarea prevederilor cu caracter obligatoriu din Codul de Etică Universitară privind procedura de evaluare, în special cele ce reglementează conflictul de interese, atrage sancţiuni disciplinare (această problemă apare numai dacă cei doi profesori nu au obţinut echivalarea necesară a notelor).

Q3. Semnificatie. In opinia dumneavoastra, care ar fi trebuit sa fie consecintele acestor fapte si cum ar trebui sa fie privite de colegi si de public? [puteti avea in vedere proceduri, consecinte, actiune disciplinara sau legala, impact public si la nivel local, etc.]

Consecinţa neîndeplinirii cerinţelor pentru ocuparea unei anumite funcţii didactice ar trebui să fie eliberarea din funcţie.

În plus, persoanele responsabile de aprobarea numirii în funcţie a acestor profesori ar putea fi pasibili de acţiuni disciplinare, care poate fi luată numai în intervalul indicat în cadrul termenului de prescripţie de 6 luni prevăzut de lege.

De asemenea, lipsa licenţei şi acreditării în domeniul de gestionare a petrolului, ca rezultat al faptului că persoanele nu îndeplinesc condiţiile pentru ocuparea funcţiilor, trebuie să fie percepute numai în relaţie cu prevederile legislative ce reglementează evaluarea externă a calităţii în sistemul educaţional.

În această privinţă, conform Metodologiei de Evaluare Externă, profesorul cu normă întreagă / titular trebuie să fie doctor sau doctorand în domeniul de ştiinţă relevant funcţiei deţinute. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, este aplicabilă sancţiunea de desfiinţare a institutuţiei de învăţământ superior. Aşadar, conform prevederilor Legii nr. 1/2011 privind educaţia naţională, după intrarea în vigoare a acesteia (adică 13 ianuarie 2011), institutuţiile de învăţământ superior acreditate vor înceta procesul de educaţie la toate programele de specializare/studiu care nu au fost autorizate să funcţioneze conform prevederilor sau nu au fost acreditate. Continuarea predării la aceste programe de specializare/studiu sau iniţierea procesului de predare la alte programe de specializare/studiu neautorizate sau neacreditate constituie încălcarea legii şi institutuţia de învăţământ superior va fi sancţionată cu intrarea în lichidare. De asemenea, persoanele responsabile vor fi sancţionate conform prevederilor legale, în special prin acţiuni disciplinare împotriva acestora.

Similar, pentru a obţine acreditarea, institutuţia de învăţământ superior trebuie să demonstreze că profesorii cu normă întreagă / titulari au elaborat cursuri şi alte lucrări scrise necesare procesului educaţional. Dacă se dovedeşte nerespectarea acestei condiţii, acreditarea poate fi investigată.

În privinţa scrisorii trimise Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, datată în Mai 2012, având în vedere faptul că nu s-a trimis niciun răspuns persoanei ce a depus cererea, se putea efectua o acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ, în baza Legii nr. 554/2004, dar numai în intervalul de timp legal.

În ceea ce priveşte impactul acestui comportament asupra colegilor şi publicului larg, este improbabil ca percepţia asupra sistemului educaţional şi academic să nu fie influenţată în niciun mod.

De fiecare dată când un profesor acţionează ilegal sau încalcă normele etice, aceeaşi factori se îmbină întotdeauna pentru a influenţa percepţia publică, precum sentimentul de nedreptate şi instabilitate, iar oamenii îşi pierd încrederea în sistemul educaţional şi profesorii şi colegii se simt înşelaţi. Acest lucru se întâmplă pentru că este nedrept faţă de cei care au investit timp şi au avansat cu mari eforturi pentru a obţine aceeaşi funcţie ca o persoană ce nu are calificările necesare. Acest lucru se va reflecta şi în calitatea procesului educaţional şi în încrederea studenţilor privind integritatea şi competenţa profesorilor lor.

Raport

ABATERI: Acordare abuziva de note; Existenta unor studenti care sunt cadre didactice si predau la grupele din care fac parte (conflict de interese)
Institutie: Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti
Facultatea de Stiinte Economice
Perioada: 2007-2011
Parti implicate: Prof Ion Iarca
Senatul Universitatii Petrol-Gaze Ploiesti
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului
Functii la momentul producerii faptelor Prof Ion Iarca : Decan al Facultatii de Stiinte Economice, UPG
Functii curente Prof Ion Iarca : Demis, insa nu datorita faptelor descrise aici, ci pentru alt caz de frauda privind disparitia unor bani din taxele studentilor.

Documente

Sesizari: Sesizare catre Minister (12 Mai 2012)
Sesizare Birsen (26 Mai 2011)
Completari la cazul Student-Cadru didactic (20 Noiembrie 2012)
Suplimentar: Demisia Prof Florin Oprea din Senatul UPG
Atasamente studenti-cadre didactice: Cadre didactice
Grupa studenti 5740 Anul III
Catalog Management Strategic
Catalog Managementul Calitatii
Foaie matricola – Mihaela Albu
Foaie matricola – Mihaela Oprea
Analiza Legala: Raspunderea disciplinara a cadrelor didactice (Tuca-Zbarcea)
Raspunsuri si Comunicate UPG: Raspuns din partea Rectorului UPG (15 Iulie 2011)
Hotarare Senat UPG (17 Iulie 2012)
Samples: